🎯Concurs pentru funcția vacantă de director adjunct pentru instruire.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de director adjunct al instituţiei de învăţământ general depun personal sau prin reprezentant ( în biroul directorului instituției ), prin poștă sau e-mail, în termen de până la 12 iunie 2023, ora 17.00, dosarul de concurs care cuprinde obligatoriu următoarele acte:
1. cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulament (se indică lista actelor depuse, cu paginile numerotate);
2. copia actului de identitate;
3. copia/copiile actului/actelor de studii autentificate;
4. copiile actelor autentificate care atestă vechimea în activitatea didactică a candidatului;
5. curriculum vitae de model Europass, specificat în anexa 2 la Regulament;
6. certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și neuropsihic (eliberat de medicul psihiatru și medicul narcolog) pentru exercitarea funcției;
7. cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
8. declarația pe propria răspundere că nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere și că nu a fost concediată în ultimii 5 ani pe baza art. 86 alin. (1) lit.g)-r) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 sau destituiți dintr-o funcție publică conform art.64 alin. (1) lit.a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
9. copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic;
10. copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, statutul de expert/evaluator național/internațional, lista publicațiilor didactice și științifice;
11. acte care confirmă participarea la proiecte educaționale, comunitare/corporative, sau a altor proiecte relevante etc.
Concursul se va desfășura în cadrul IP Gimnaziul ”V. Alecsandri” în 3 etape:
1) verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs ;
2) evaluarea curriculum vitae;
3) interviul (prezentarea viziunii manageriale pentru următorii 5 ani de activitate pe domeniul instruire ce urmează să conțină:
contextul general( 2-4 diapozitive);
analiza SWOT( 1-2 diapozitive);
viziunea managerială( 2-6 diapozitive);
prioritați( 1-3 diapozitive);
riscuri( 1-2 diapozitive).
Dosarele de concurs vor fi depuse la IP Gimnaziul ”V. Alecsandri”, or.Mărculești, biroul directorului, până la data 12 iunie 2023, inclusiv, ora 17.00.
Telefoane de contact: 069461869; 025045218
Adresa de e-mail: scoalamarculesti@mail.ru

Comentarii: 0