În IP Gimnaziul ,Vasile Alecsandri" omagiem geniul literaturii române, cel care a transformat cuvintele în artă și visurile în poezie – Mihai Eminescu. La 175 de ani de la nașterea sa, creația sa continuă să ne inspire, să ne emoționeze și să ne unească.

💬 „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată...” – un vers care ne amintește de profunzimea gândirii sale și de lupta neîncetată pentru adevăr și frumusețe.

📖 Prin poeziile sale, Eminescu ne-a lăsat o moștenire culturală unică, o comoară de neprețuit pentru identitatea noastră. Astăzi, să-i recitim versurile, să-i descoperim gândurile și să ne bucurăm că trăim sub lumina Luceafărului poeziei.

✨ Cu Eminescu în suflet, să păstrăm viu dorul de frumos.
Cu durere în suflet am aflat despre trecerea în neființă a Dnului Nagrineac Mihail, profesor de educația fizică. 
    Dedicat carierei de dascăl, căreia i-a dăruit peste 20 de ani, promotor al culturii fizice, domnul profesor va rămâne în amintirea colegilor și a elevilor ca o prezență înțeleaptă, dedicată, competentă prin cultură, prin măiestria didactică precum și prin rolul important pe care l-a avut în dezvoltarea personalității elevilor.  
   Un profesor este asemeni unei candele ce se consumă dăruind lumină elevilor, generație, după generație ! Azi CANDELA domnului profesor Nagrineac Mihail….s-a stins aici în ceea ce privește dăruirea de lumină pe pământ, dar cei care au primit lumină de la el, o sa-i aprindă mereu o candelă, rugându-se pentru sufletul lui la plecarea lui ,,de dincolo de stele”, ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR! Domnul profesor Nagrineac Mihail….rămâne nemuritor în sufletul multor serii de elevi, care l-au iubit și apreciat!
Condoleanțele noastre pentru cei apropiați și putere pentru a depăși aceste momente grele.  
DRUM LIN, DOMNULE PROFESOR SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR!


21 ianuarie de Ziua Internațională a Îmbrățișărilor elevii au avut parte de lecții mai vesele, dedicate gesturilor de prietenie care ajută la consolidarea legăturilor între copii.
    Dna Vangheli Aliona, alături de elevii clasei a IV-a, au  reușit prin activități să demonstreze beneficiile îmbrățișărilor:
Imbratisarile ofera siguranta.
Imbratisarile dezvolta inteligenta.
Imbratisarile previn si trateaza bolile.
Imbratisarile ajuta la stabilizarea emotiilor.









   În data de 26 decembrie echipa de elevi a școlii a participat cu mare drag la Festivalul raional de colinde, obiceiuri și datini de Crăciun și Anul Nou. Ghidați de prof. Dna Suhari Carolina și Dna Gherman Irina, copiii au adus în scenă colinde, urături și jocul zoomorf Ursul. 
  Colindele reprezintă o comoară a patrimoniului nostru cultural, fiind mai mult decât simple cântece de sărbătoare. Ele păstrează vii tradițiile strămoșești, transmițând din generație în generație bucuria, speranța și credința. Prin mesajele lor pline de simboluri, colindele aduc lumină în suflete, întăresc legăturile comunitare și ne reamintesc de valorile spirituale care ne definesc. Într-o lume în continuă schimbare, ele rămân o punte între trecut și prezent, conectându-ne la esența identității noastre naționale.
   Administrația gimnaziului aduce considerațiunile sale și mulțumiri  organizatorilor festivalului;  elevilor- pentru efortul depus în promovarea valorilor naționale; profesoarelor care au regizat și antrenat echipa de elevi- un sincer Mulțumesc și Jos Pălăria pentru un spectacol inedit. Mulțumiri Dnei Curoșu Valentina pentru aportul adus în confecționarea costumației!








  În data de 23 decembrie școala noastră și-a deschis larg ușile pentru părinți, bunici și oaspeți. Elevii claselor I-IX și cadrele didactice au adus în scenă un repertoriu vast de colinde de Crăciun și felicitări cu Anul Nou. Directoarea Nagrineac Svetlana a venit cu o urare: ”În Noul an s-aveți lumină în suflet și în casă, iar viața să vă fie plină de dragoste frumoasă...”. Personajul central a fost Moș Crăciun cu Crăciunița, care au adus dulciuri pentru toți copiii. 
   Împreună am reușit să deschidem lada cu zestre a neamului și am adus în vizor vestigiile culturale inedite - colindul- transmis din generație în generație, reprezentându-ne esența noastră creștină, umană, reflexivă.
    Administrația gimnaziului aduce mulțumiri coordonatoarelor activității Dna Gherman Irina și Suhari Carolina, dirigintelor claselor I-IX, elevilor și părinților pentru implicare, emoții și un festival memorabil!
    Căciun Fericit! Un An Nou prosper, sănătos, cu pace, bună înțelegere și rezultate în creștere!

























🏆La început de decembrie, ne adunăm cu inimi pline de bucurie și mândrie pentru a celebra succesul proiectului educațional internațional „Surprize de Crăciun, 2024” la IP Gimnaziul „Vasile Alecsandri”. Elevii noștri au demonstrat o implicare exemplară, participând cu entuziasm și creativitate, transformând materiale reciclabile în decorațiuni spectaculoase care nu doar încântă privirea, ci și inspiră sufletele noastre.
👏 Acest proiect a fost mai mult decât o simplă activitate creativă. A fost o adevărată lecție despre generozitate și despre puterea gesturilor mici de a schimba lumea în care trăim. Elevii au învățat că frumusețea adevărată nu provine din lucruri materiale, ci din sinceritatea și pasiunea cu care ne implicăm în comunitate. Fiecare decorațiune creată a purtat cu sine o poveste, o emoție, o dorință de a aduce bucurie celor din jur.
❤️ Aducem sincere aprecieri mentorilor, elevilor și părinților pentru dedicarea și entuziasmul manifestat pe parcursul acestei etape locale. Fără sprijinul vostru, acest proiect nu ar fi fost posibil. Ați arătat că, împreună, putem transforma ideile în realitate și putem face o diferență în comunitatea noastră.
🎄 Le dorim mult succes tuturor participanților la etapa internațională! Să continuați să creați, să inspirați și să răspândiți bucurie în jurul vostru. Fie ca spiritul Crăciunului să ne ghideze și în continuare, aducându-ne împreună pentru a celebra frumusețea colaborării și a dăruirii.
Vă mulțumim tuturor pentru tot ceea ce ați realizat! Sărbători fericite! 🌟










💥Astăzi suntem cu inimile pline de bucurie și recunoștință pentru acțiunea noastră de caritate, prin care am adus un strop de speranță și lumină în viețile celor care se află în dificultate. Elevii noștri, cu generozitate și dăruire, au strâns produse esențiale pentru a le oferi celor mai triști dintre noi, demonstrând că, împreună, putem face o diferență semnificativă.

🎁Într-o lume în care uneori uităm de importanța compasiunii, ei au reușit să ne amintească că fiecare gest, oricât de mic, contează. Fie că a fost vorba despre alimente, haine sau simple zâmbete, fiecare contribuție a fost o dovadă a solidarității tuturor.

💝Această inițiativă nu doar că aduce bunuri materiale, ci și un mesaj de sprijin și încurajare pentru cei care trec prin momente dificile. Au  demonstrat că suntem cu adevărat o comunitate unită, capabilă să se îngrijească de cei mai vulnerabili dintre noi.

 💐Vă mulțumesc tuturor pentru implicare, pentru determinare și pentru generozitate! Fie ca acest exemplu de dăruire să inspire și pe alții să se alăture cauzelor nobile și să contribuie la crearea unei lumi mai bune.

  Să continuăm să răspândim iubire și speranță, să fim alături de cei care au nevoie de noi și să ne amintim mereu că, împreună, putem transforma tristețea în bucurie!














Astăzi sărbătorim Jubileul de un an al Clubului de Aerobică pentru fete și femei, zâmbete și momente în care am demonstrat că mișcarea înseamnă sănătate, echilibru și comunitate. Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi, celor care ați transformat antrenamentele în momente de bucurie și celor care ne inspirați zi de zi!
🎈 Vă așteptăm în continuare să ne mișcăm împreună, să ne depășim limitele și să celebrăm fiecare progres!
La cât mai mulți ani de energie și sănătate! 🌟
Antrenamentele de Aerobică au loc marți și vineri, între orele 17.30- 18.30. Vă așteptăm cu drag să vă alăturați echipei noastre!



Elevii clasei a VII-a împreună cu diriginta, Suhari Carolina, au avut bucuria de a vizita elevul, Gnida Vladislav, care își desfășoară studiile la domiciliu. Au dorit să îi aducă un strop de bucurie și sprijin, 
oferindu-i câteva produse, dulciuri și cărți, pentru a-i face timpul mai plăcut, au interpretat colinde împreună, și-au împărtășit evenimentele ce s-au întâmplat în ultima perioadă.

Această întâlnire le-a reamintit cât de important este să fie alături de cei care au nevoie de sprijin și să contribuie, cu gesturi mici, la zâmbetul unui copil. 🤗

Fii lumină pentru cei din jur și nu uita: binele pe care îl faci se întoarce mereu! 💙



Interviu

Apreciază noul web-site

Alte interviuri...