Botnariuc Laura, copreședinta Comitetului Consultativ al Tinerilor și Adolescenților format sub egida Organizației Națiunilor Unite (CCTA ONU) a desfășurat în data de  6 septembrie, o sesiune informativă despre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru clasele a VIII-a și a IX-a din Gimnaziul „Vasile Alecsandri”. Elevii au aflat despre CCTA ONU, Agenda 2030, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și cum aceștia pot contribui la realizarea lor. La sfârșitul prezentării, participanții și-au testat cunoștințele obținute în urma sesiunii informative printr-un joc interactiv. 23 de elevi care au obținut cele mai multe puncte au fost premiați.


   În data de 1 septembrie clopoțelul școlar ne-a adunat la tradiționalul Careu ”Primul sunet”. Alături de elevi, părinți, profesori am avut în ospeție pe Dnul Primar de or.Mărculești, Gonța Victor și reprezentanta Consiliului Raional Florești, Dna Daniela Anton.
   Elevii clasei I ne-au delectat cu poezii la început de an școlar, iar absolvenții clasei a IX  au reușit să ne surpindă plăcut cu momente artistice dansante. 
    
Aducem mulțumiri pentru implicarea în lucrări de salubrizare în cimitirul evreiesc din or.Mărculești: Primăriei Mărculești în frunte cu Primarul Victor Gonța și angajații Primăriei;  Dnei Nagrineac Svetlana, directoarea Gimnaziului ”V.Alecsandri” și angajaților instituției, cât și elevilor-voluntari din școala sus-menționată.   
   Acest  gest de respect este pentru înaintașii noștri- evreiii, care au fondat or.Mărculești la finele secolului al XIX-lea.  Continuăm să educăm tânăra generație prin păstrarea valorilor culturale pe care le avem în jurul nostru și care ne definesc ca oameni.  
     Împreună am reușit să efectuăm lucrări de salubrizare și ridicare a epitafelor căzute de ani buni la pământ.  Cimitirul a căpătat un aspect îngrijit și reprezintă atitudinea noastră  față de tot ce ne înconjoară.
 “Există două modalităţi de a împrăştia lumină: să fii lumânarea sau oglinda care o reflectă.” (Edith Wharton)

Aducem mulțumiri pentru implicarea în lucrări de salubrizare în cimitirul evreiesc din or.Mărculești: Primăriei Mărculești în frunte cu Primarul Victor Gonța și angajații Primăriei;  Dnei Nagrineac Svetlana, directoarea Gimnaziului ”V.Alecsandri” și angajaților instituției, cât și elevilor-voluntari din școala sus-menționată.   
   Acest  gest de respect este pentru înaintașii noștri- evreiii, care au fondat or.Mărculești la finele secolului al XIX-lea.  Continuăm să educăm tânăra generație prin păstrarea valorilor culturale pe care le avem în jurul nostru și care ne definesc ca oameni.  
     Împreună am reușit să efectuăm lucrări de salubrizare și ridicare a epitafelor căzute de ani buni la pământ.  Cimitirul a căpătat un aspect îngrijit și reprezintă atitudinea noastră  față de tot ce ne înconjoară.
 “Există două modalităţi de a împrăştia lumină: să fii lumânarea sau oglinda care o reflectă.” (Edith Wharton)


🎯Forum educațional - un bilet de călătorie în noul an de studii 2024-2025.
  În data de 26 august profesorii Gimnaziului ”V.Alecsandri” au participat la forumul educațional cu genericul ”Profesorul - responsabil pentru organizarea și desfășurarea unui proces educațional eficient în instituția școlară”. Coordonatoarele activității , directoarele adjuncte Gherman Irina și Suhari Carolina, au adus în discuție aspecte legate de creșterea calității educației prin descoperirea potențialului fiecărui elev și crearea condițiilor optime pentru asimilarea cunoștințelor și formarea/dezvoltarea competențelor pentru viață.
     Școala, în esență, este mediul unde se formează personalități, se creează viitorul unei țări.





  În data de 23 august cadrele didactice din IP Gimnaziul ”V.Alecsandri” au participat la trainingul ”Copilul e o minune. Hai să îl descoperim”, derulat în cadrul proiectului ”PRO TACIS: Promovăm incluziunea socială”. Prin metode interactive, discuții și reflecții am analizat necesitatea descoperirii personalității și potențialului ascuns în fiecare copil.  La finalul activității o surpiză plăcută au fost cele 6 carduri de 6000 lei cu care vom procura rechizite și jocuri pentru centrul de resurse din școală.
   Aducem mulțumiri formatoarelor din partea AO LUMOS și suntem deschise pentru noi parteneriate în domeniul educației incluzive.

  În data de 16 august, a.2024, în incinta Muzeului instituțional din Gimnaziul ”V.Alecsandri” din or.Mărculești a demarat cu brio prima activitate din cadrul proiectului cultural sus-menționat.
  16 августа 2024 года в помещении Институционального музея гимназии имени В.Александри в Мэркулешть блестяще стартовала первая деятельность вышеупомянутого культурного проекта.
🎯Gimnaziul ”V.Alecsandri” din or.Mărculești  va beneficia de dotări  cu echipament și mobilier în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, inițiat de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
   Avem o noutate îmbucurătoare pentru elevii, părinții și cadrele didactice din Gimnaziul ”V.Alecsandri”:  ne regăsim în lista celor 200 de școli din Republica Moldova care au fost selectate în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea Calității Educației” implementat de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Astfel în anii 2024-2025 instituția va beneficia de echipamente și mobilier pentru a crea un mediu sigur și diversificat în procesul educațional cu scop de creștere a rezultatelor școlare și starea de bine a elevilor, cât și folosirea tehnologiilor avansate pe parcursul orelor de studii și activităților extrașcolare.















  Asociația Obștească a Părinților în Sprijinul Învățămîntului (AOPSÎ) din or.Mărculești este câștigătoarea proiectului ”Inaugurarea traseului turistic Complexul muzeistic ”Holocaustul din or.Mărculești”, ce cuprinde Muzeul instituțional, cimitirul evreiesc, fostul lagăr de concentrare, Memorialul Holocaustului, etc.”. 
   Proiectul este finanțat de către Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Culturii în cadrul Concursului proiectelor culturale. 
    Durata activităților:  august- decembrie 2024. Coordonatoarea proiectului este Nagrineac Svetlana, profesoară de istorie. 

Gimnaziul ”V.Alecsandri”, or.Mărculești se află la următorul stadiu implementare proiect de îmbunătățire a condițiilor de alimentare cu apă, sanitație și igienă în școli cu finanțare din partea UNICEF.
    A fost lansat tenderul pentru contractarea serviciilor de proiectare a lucrărilor de reabilitare și reconstrucție a blocurilor sanitare. 
        Invitația de participare la tender o puteți accesa pe civic.md UNICEF RFP 9191159, Engineering Services for Rehabilitation of WASH facilities in 14 schools - CIVIC.MD - Portal Civic
Procesul de selectare a companiilor și contractare este planificat să se realizeze până la finalul lunii iulie, ulterior inițiindu-se lucrările de proiectare. La momentul contractării prestatorilor de servicii de proiectare vom reveni cu informația de contact și graficul lucrărilor de proiectare.

Interviu

Apreciază noul web-site

Alte interviuri...