Astăzi, holurile școlii noastre au răsunat de vibrația versului eminescian. Într-o atmosferă plină de solemnitate și creativitate, am celebrat împreună Ziua Culturii Naționale și împlinirea a 176 de ani de la nașterea „Luceafărului” poeziei românești, Mihai Eminescu.
Elevii noștri, de la cei mai mici din clasele primare până la cei din clasele gimnaziale, s-au întrecut în a da viață operelor nemuritoare. Am ascultat recitări pline de sensibilitate, am descoperit mesajele inspirate din universul său și am simțit, încă o dată, mândria de a vorbi aceeași limbă cu Marele Poet. Activitatea a fost organizată și desfășurată de către Dna Gherman Irina, directoare adjunctă pentru educație.
„Eminescu este nu numai cel mai mare poet al nostru și cel mai mare prozator, el este o conștiință de cultură completă.” – Constantin Noica
Administrația școlii adresează calde mulțumiri:
🌟 Elevilor, pentru implicarea pasionată și curajul de a urca pe scenă;
👩‍🏫 Cadrelor didactice, pentru îndrumarea atentă și pentru că mențin vie flacăra culturii în inimile copiilor.
Vă mulțumim tuturor pentru această zi de neuitat!
























Interviu

Apreciază noul web-site

Alte interviuri...